Home » D:News » Copacul Vieţii – un fenomen natural misterios (FOTO)

Copacul Vieţii – un fenomen natural misterios (FOTO)

Publicat: 19.02.2011
Înălţându-se solitar în inima deşertului, la kilometri distanţă de orice sursă de apă şi de orice altă formă de vegetaţie, Copacul Vieţii, din Bahrain, este manifestarea unuia dintre cele mai remarcabile fenomene naturale din lume.

Copacul Vieţii se află la doi kilometri de Jebel Al Dukhan
(Muntele de Fum) – punctul cel mai înalt al ţării – şi creşte pe un
deal nisipos înalt de 25 de metri. Misterul supravieţuirii acestui
organism în condiţii atât de vitrege este deja
legendar
în rândul locuitorilor Bahrain-ului,
atrăgând curioşi din toate colţurile lumii.

Minunea naturală veche de patru secole i-a uimit şi pe oamenii de
ştiinţă vreme de mulţi ani şi, deşi au fost emise câteva posibile
teorii care să explice
fenomenul
, acesta rămâne enigmatic. Unii au
argumentat că pomul şi-ar întinde rădăcinile foarte adânc şi pe o
suprafaţă foarte mare sub pământ, ajungând la surse de apă
neştiute, însă nimeni nu a dovedit acest fapt.

Fireşte, localnicii au propriile explicaţii pentru Copacul Vieţii,
explicaţii care nu ţin de ştiinţă. Mulţi dintre ei cred că arborele
marchează locul
Gradinii Edenului
, în timp ce beduinii sunt
convinşi că acesta a fost binecuvântat de Enki, zeul sumerian al
apei. Este uimitor cum Sharajat-al-Hayat, aşa cum îl numesc arabii,
a crescut continuu vreme de 400 de ani.

Sursa: Odditycentral

Descoperă lumea în care
trăieşti
:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...